Istoricii au împărţit în trei mari categorii cauzele care au dus la Declanşarea revoluţiei burgheze din Anglia: economico-sociale, politice şi religioase.
a. Din prima categorie fac parte mutaţiile care au dus la dispariţia economiei autarhice şi la afirmarea relaţiilor capitaliste. În aparenţă, Anglia de la cumpăna secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea, a rămas asemănătoare cu cea medievală. Totuşi, în vremea dinastiei Tudorilor se constată o serie de transformări în plan economic. Apar manufacturi dispersate în cadrul a ceea ce se numeşte verlagssystem dar şi manufacturi centralizate. Vârfurile vechilor bresle se orientează către piaţa de desfacere în timp ce micii meşteşugari devin salariaţi permanenţi. Se dezvoltă o serie de industrii precum cea extractivă (creşte productivitatea la fier de peste trei ori, iar la cărbune de peste opt ori), a sticlei, a hârtiei şi cea textilă (beneficiind de aportul de tehnologie provenit din Ţările de Jos). Oraşele încep să se diferenţieze prin funcţiile economice în mediul rural, deşi, cu cei 200.000 de locuitori ai săi, doar Londra avea un aspect urban. Un salt calitativ îl au companiile comerciale. Acestea nu numai că au stimulat comerţul şi au sporit puterea navală engleză ci ele au stat la baza formării Imperiului colonial britanic de mai târziu.
În acelaşi timp, în Anglia economia de tip agrar era predominantă deşi în interiorul ei şi-au făcut loc structuri noi, burgheze. Manorul (marea proprietate nobiliară) a fost subminat de relaţiile capitaliste prin fenomenul „împrejmuirilor”, generat de concentrarea unor mari suprafeţe agrare destinate creşterii oilor pentru lână. Treptat, manorul s-a transformat într-o fermă capitalistă care a dus la înlăturarea muncii ţăranului şi exploatarea pământului direct de nobil. Prin disponibilizarea unei importante categorii de lucrători rurali s-a creat o forţă de muncă ce va fi absorbit de industria în plină dezvoltare. În fapt, asistăm la înlăturarea relaţiilor feudale. Din punct de vedere social se produce o accentuare a stratificării societăţii.Freeholderii, posesori ai unui lot de pământ, urmaţi de copyholderi ( posesori ai unei copii din registrul manorial) şi cotterii (posesori doar ai unei colibe, fără pământ, erau clasele cele mai dezavantajate. O altă categorie care a adus un spirit nou în economia engleză era formată de leaseholderi, mici arendaşi înstăriţi. Deasupra acestor categorii se aflau yeomenii, ţărani înstăriţi cu venituri de peste 40 de şilingi şi gentry care se aflau la limita superioară, proprietari, şi cu venituri de peste 20 de lire, putând primi chiar titlul de cavaler.
b. Premisele politice ale revoluţiei au constat în modernizarea instituţională ce a avut loc sub Tudori. Astfel, principiul de guvernare era legea, întrucât regii erau suverani prin lege iar legea era deasupra regelui. Principiul lex est rex a funcţionat bine în vremea dinastiei Tudor. Suveranul era ajutat de un Consiliu Privat, alcătuit din consilieri numiţi de rege cu atribuţii de politică externă, legislativă, juridică, de război. Existau şi alte două instituţii, Consiliul Nordului, cu rol în problemele de politică externă şi Consiliul Sudului, privind chestiunile de politică internă, dar create ulterior, la 1782. Scop legislativ şi de vot al impozitelor îl avea Parlamentul bicameral, format din Camera Lorzilor şi Camera Comunelor. Deşi nu exista o Constituţie, englezii se bucurau pe vechi cutume, pe Magna Charta Liberatum şi pe principiulhabeas corpus act. Exista şi o putere judecătorească împărţită între Camera Înstelată (secţia juridică a Consiliului Privat) şi Curtea Înaltei Comisiuni (secţia juridică exercitată asupra clerului şi a instituţiilor de învăţământ).
c. Ceea ce individualizează revoluţia engleză este componenta religioasă. Opoziţia religioasă a fost o importantă formă de manifestare a dezacordului cu suveranii absolutişti. Prin Actul de Supremaţie dat de Henric al VIII-lea în 1534 s-a reformat catolicismul în Anglia. Astfel, regele a devenit capul bisericii, devenită anglicană, având puterea de a numi funcţiile bisericeşti. Episcopii au fost transformaţi în veritabili funcţionari regali iar episcopatul într-o instituţie a statului. Prin secularizarea averilor mănăstireşti între 1536-1539, anglicanismul a dat o lovitură resturilor Bisericii Catolice întărind puterea regelui. Cu toate acestea, deşi limba de cult a devenit engleza, anglicanismul păstra ierarhia bisericească, ritualul şi dogma catolică.
Răspândirea în Anglia veacului al XVI-lea a curentului calvin radical, cunoscut cu numele de puritanism, a urmărit „purificarea” rămăşiţelor catolicismului şi a Bisericii Anglicane. Teoria calvină a predestinării convenea burgheziei şi claselor în afirmare. Conform teoriei predestinării, individul va fi mântuit sau condamnat potrivit unei hotărâri divine care îi fixa destinul de la naştere şi nu faptele şi convingerile l-ar putea mântui. Puritanismul se ridica împotriva costisitorului lux al cultului, a primatului regal, a instituţiei episcopatului, a proprietăţii sale funciare. El urmărea o deplină independenţă a raporturilor dintre puterea laică şi cea bisericească.
In ceea ce priveşte organizarea bisericii engleze, puritanii s-au divizat in două curente. Adepţii carismaticului John Knox care propăvăduia ideile lui Calvin in Scoţia preconizau ca in fruntea parohiilor să fie numite consilii mixte compuse din laici (denumite presbiterium). Celălalt curent, al susţinătorilor predicatorului Robert Brown purtau numele de independenţi sau brownişti, contesta orice organizare a Bisericii, militând pentru o legătură directă între individ şi Dumnezeu. Aceştia din urmă erau o categorie dezavantajată; ei nu aveau acces la posturi in stat, nu puteau părăsi pământul fără aprobarea judecătorului de pace şi erau obligaţi să asiste la slujbele anglicane. Alarmată de emergenţa acestor curente, Biserica Anglicană a luat măsuri drastice pentru reprimarea protestanţilor. Dar sub masca unui conflict religios se contura viitorul conflict social şi politic care avea să ducă la izbucnirea revoluţiei engleze.
a. Din prima categorie fac parte mutaţiile care au dus la dispariţia economiei autarhice şi la afirmarea relaţiilor capitaliste. În aparenţă, Anglia de la cumpăna secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea, a rămas asemănătoare cu cea medievală. Totuşi, în vremea dinastiei Tudorilor se constată o serie de transformări în plan economic. Apar manufacturi dispersate în cadrul a ceea ce se numeşte verlagssystem dar şi manufacturi centralizate. Vârfurile vechilor bresle se orientează către piaţa de desfacere în timp ce micii meşteşugari devin salariaţi permanenţi. Se dezvoltă o serie de industrii precum cea extractivă (creşte productivitatea la fier de peste trei ori, iar la cărbune de peste opt ori), a sticlei, a hârtiei şi cea textilă (beneficiind de aportul de tehnologie provenit din Ţările de Jos). Oraşele încep să se diferenţieze prin funcţiile economice în mediul rural, deşi, cu cei 200.000 de locuitori ai săi, doar Londra avea un aspect urban. Un salt calitativ îl au companiile comerciale. Acestea nu numai că au stimulat comerţul şi au sporit puterea navală engleză ci ele au stat la baza formării Imperiului colonial britanic de mai târziu.
În acelaşi timp, în Anglia economia de tip agrar era predominantă deşi în interiorul ei şi-au făcut loc structuri noi, burgheze. Manorul (marea proprietate nobiliară) a fost subminat de relaţiile capitaliste prin fenomenul „împrejmuirilor”, generat de concentrarea unor mari suprafeţe agrare destinate creşterii oilor pentru lână. Treptat, manorul s-a transformat într-o fermă capitalistă care a dus la înlăturarea muncii ţăranului şi exploatarea pământului direct de nobil. Prin disponibilizarea unei importante categorii de lucrători rurali s-a creat o forţă de muncă ce va fi absorbit de industria în plină dezvoltare. În fapt, asistăm la înlăturarea relaţiilor feudale. Din punct de vedere social se produce o accentuare a stratificării societăţii.Freeholderii, posesori ai unui lot de pământ, urmaţi de copyholderi ( posesori ai unei copii din registrul manorial) şi cotterii (posesori doar ai unei colibe, fără pământ, erau clasele cele mai dezavantajate. O altă categorie care a adus un spirit nou în economia engleză era formată de leaseholderi, mici arendaşi înstăriţi. Deasupra acestor categorii se aflau yeomenii, ţărani înstăriţi cu venituri de peste 40 de şilingi şi gentry care se aflau la limita superioară, proprietari, şi cu venituri de peste 20 de lire, putând primi chiar titlul de cavaler.
b. Premisele politice ale revoluţiei au constat în modernizarea instituţională ce a avut loc sub Tudori. Astfel, principiul de guvernare era legea, întrucât regii erau suverani prin lege iar legea era deasupra regelui. Principiul lex est rex a funcţionat bine în vremea dinastiei Tudor. Suveranul era ajutat de un Consiliu Privat, alcătuit din consilieri numiţi de rege cu atribuţii de politică externă, legislativă, juridică, de război. Existau şi alte două instituţii, Consiliul Nordului, cu rol în problemele de politică externă şi Consiliul Sudului, privind chestiunile de politică internă, dar create ulterior, la 1782. Scop legislativ şi de vot al impozitelor îl avea Parlamentul bicameral, format din Camera Lorzilor şi Camera Comunelor. Deşi nu exista o Constituţie, englezii se bucurau pe vechi cutume, pe Magna Charta Liberatum şi pe principiulhabeas corpus act. Exista şi o putere judecătorească împărţită între Camera Înstelată (secţia juridică a Consiliului Privat) şi Curtea Înaltei Comisiuni (secţia juridică exercitată asupra clerului şi a instituţiilor de învăţământ).
c. Ceea ce individualizează revoluţia engleză este componenta religioasă. Opoziţia religioasă a fost o importantă formă de manifestare a dezacordului cu suveranii absolutişti. Prin Actul de Supremaţie dat de Henric al VIII-lea în 1534 s-a reformat catolicismul în Anglia. Astfel, regele a devenit capul bisericii, devenită anglicană, având puterea de a numi funcţiile bisericeşti. Episcopii au fost transformaţi în veritabili funcţionari regali iar episcopatul într-o instituţie a statului. Prin secularizarea averilor mănăstireşti între 1536-1539, anglicanismul a dat o lovitură resturilor Bisericii Catolice întărind puterea regelui. Cu toate acestea, deşi limba de cult a devenit engleza, anglicanismul păstra ierarhia bisericească, ritualul şi dogma catolică.
Răspândirea în Anglia veacului al XVI-lea a curentului calvin radical, cunoscut cu numele de puritanism, a urmărit „purificarea” rămăşiţelor catolicismului şi a Bisericii Anglicane. Teoria calvină a predestinării convenea burgheziei şi claselor în afirmare. Conform teoriei predestinării, individul va fi mântuit sau condamnat potrivit unei hotărâri divine care îi fixa destinul de la naştere şi nu faptele şi convingerile l-ar putea mântui. Puritanismul se ridica împotriva costisitorului lux al cultului, a primatului regal, a instituţiei episcopatului, a proprietăţii sale funciare. El urmărea o deplină independenţă a raporturilor dintre puterea laică şi cea bisericească.
In ceea ce priveşte organizarea bisericii engleze, puritanii s-au divizat in două curente. Adepţii carismaticului John Knox care propăvăduia ideile lui Calvin in Scoţia preconizau ca in fruntea parohiilor să fie numite consilii mixte compuse din laici (denumite presbiterium). Celălalt curent, al susţinătorilor predicatorului Robert Brown purtau numele de independenţi sau brownişti, contesta orice organizare a Bisericii, militând pentru o legătură directă între individ şi Dumnezeu. Aceştia din urmă erau o categorie dezavantajată; ei nu aveau acces la posturi in stat, nu puteau părăsi pământul fără aprobarea judecătorului de pace şi erau obligaţi să asiste la slujbele anglicane. Alarmată de emergenţa acestor curente, Biserica Anglicană a luat măsuri drastice pentru reprimarea protestanţilor. Dar sub masca unui conflict religios se contura viitorul conflict social şi politic care avea să ducă la izbucnirea revoluţiei engleze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu